O personalitate creştină a veacului al VII-lea, Sfântul Sofronie al Ierusalimului (+638)

Sfântul Sofronie a trăit în timpul împăraţilor bizantini Iustinian I (527-565), Phocas (602-610) şi Heraclius (610-641).

Născut la Damasc (actuala Syrie), in anul 550, din părinţi credincioşi, Plinthas şi Mirha, Sofronie dovedeşte încă din pruncie o reală înclinaţie către viaţa în Dumnezeu şi o isteţime deosebită. Studiind cam tot ce putea asimila un tânăr la vremea aceea în materie de ştiinţă şi aprinzându-se de dorul după o viaţă curată, Sofronie face un adevărat pelerinaj prin locurile consacrate ale monahismului răsăritean: Egipt (la părinţii pustiei), Sinai şi Palestina unde şi rămâne o perioadă la mănăstirea Sfântului Teodosie „începătorul vieţii de obşte” călugărindu-se şi trăind în ascultare şi smerenie.

În jurul anului 604 îl găsim pe Sofronie în Alexandria Egiptului, unde leagă o adevărată prietenie cu Ioan Moschu şi cu sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan care l-au vindecat de o gravă boală de ochi. În această perioadă scrie, cu îngăduinţa sfinţilor doctori, o culegere cu minunile săvârşite de aceştia (colecţia cuprinde şaptezeci de minuni). Împreună cu Ioan Moschu scrie Limonariul (o culegere despre viaţa şi învăţăturile părinţilor pustiei din Egipt şi Palestina, viaţă tulburată de invaziile persano-arabe din acel secol).

În anul 634, Sofronie este ales patriarh al Ierusalimului. De pe scaunul patriarhal luptă cu multă ardoare împotriva ereticilor monotelişti. Are de asemenea o profundă admiraţie pentru patriarhul Ioan cel Milostiv al Alexandriei (căruia îi scrie viaţa şi rosteşte necrologul). În acelaşi timp caută prin cuvântări şi scrieri să întoarcă la ortodoxie pe patriarhii monotelişti Cyr al Alexandriei şi Sergiu al Constantinopolului. În Actul de întronizare (gramata sau scrisoarea patriarhală) denunţă monotelismul şi deplânge ororile invaziei arabe (Betlehemul era la acea dată deja cucerit şi patriarhul nou ales nu mai putea să ţină slujba tradiţională de Naşterea Domnului în biserica Naşterii). El aseamănă situaţia creştinilor din Palestina ocupată de saracini (arabi) cu cea a proto-părinţilor noştri alungaţi din Rai. Într-o predică din anul 637, denunţă iar invazia arabă şi distrugerile provocate de aceştia bisericilor şi comunităţilor creştine numindu-i tâlhari şi urâtori de Dumnezeu, furioşi, brutali şi necredincioşi.

Între timp, musulmanii arabi îi înfrâng pe bizantini în bătălia de la Yarmuk (636 – data ce marchează sfârşitul dominaţiei bizantine în Palestina) şi se îndreaptă către Ierusalim, pe care îl vor asedia timp de doi ani.

Patriarhul Sofronie rămas singurul exponent notabil al civilizaţiei creştine în Ierusalimul asediat, va negocia cu atacatorii condiţiile predării oraşului. Istoriografia arabă aminteşte de un tratat între populaţia Ierusalimului reprezentată de Sofronie şi califul Umar (sau Omar), conducătorul musulmanilor. Iată ce stipula acel tratat după istoricul arab Tabari: „În numele lui Allah cel milostiv şi milosârd, acesta este garanţia protecţiei (aman) pe care robul lui Dumnezeu, Umar, comandantul credincioşilor, o dă poporului din Aelia (numele roman al Ierusalimului)[…]pentru sufletele lor, proprietăţile lor, bisericile lor, crucile lor, pentru toţi, bolnavi şi sănătoşi, şi întreaga comunitate[…]”. Tratatul menţiona şi plata unei taxe (jizah) care ar fi asigurat această protecţie a creştinilor. De asemenea, cei care vroiau să părăsească Ierusalimul erau liberi să o facă luându-şi şi bunurile personale. Sofronie l-a întâmpinat pe cuceritor şi i-a predat cetatea conform tratatului. O tradiţie spune că sfântul patriarh chiar l-ar fi invitat pe Umar să participe la Sfânta Liturghie, dar acesta ar fi refuzat să intre în biserică pentru a nu crea un precedent pentru supuşii lui.

Întristat pentru cucerirea cetăţii şi înaintat în vârstă sfântul patriarh a trecut la cele veşnice în data de 11 martie a anului 638, numărându-se cu sfinţii.

Au rămas de la Sofronie multe scrieri împotriva ereticilor monotelişti, dar şi multe scrieri duhovniceşti, printre care cele mai cunoscute sunt: Viaţa Sfintei Maria Egipteanca, Viaţa sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, Minunile sfinţilor doctori fără e arginţi Chir şi Ioan din Alexandria, Limonariul (scris împreună cu Ioan Moschu); precum şi multe rugăciuni incluse în rânduielile liturgice (rugăciunea de sfinţire a apei este atribuită tot lui).

Petru viaţa sa curată, pentru eforturile depuse în apărarea credinţei celei adevărate şi apărarea turmei lui Hristos, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Sofronie în fiecare an la 11 martie, data trecerii sale la cele veşnice.